De simți durere-n corpul tău,
Și doare-acea durere,
Și strigi că-ți este tare greu
Dar nimeni nu e-n jurul tău,
Îți plângi a ta tăcere.

Și rogi pământul să te ia
Și să te-ascundă-n noapte,
Dar nici pământul nu te vrea,
Tristețea ta e mult prea grea,
Nu poate să o poarte.

Și vrei în pulbere de stea,
Să te prefaci îndată,
Dar vântul nu poate să ia,
Durerea ta e mult prea grea,
Și visul tău de fată.

Te duci la apă și te pleci,
Durerea să ți-o stingă,
Dar ale sale unde reci,
Se vor feri, pe unde treci,
Nu vor ca să te-atingă.

Și oropsită de pământ,
De apă și de stele,
Tu în altarul meu cel sfânt,
De vrei să calci cu pasu-ți blând,
Să lași a ta durere.

Și-apoi, cu-același pas să pleci,
Ușoară și-mpăcată,
Căci eu durerea ta în veci,
O voi purta pe unde treci,
Și visul tău de fată.