amintește-ți și tu măi nenea când ne rostogoleam de pe deal
aduceam iarbă sub pielea genunchilor
de-o culegea mama și-o punea în cuiburi la streașină
că toate ce trăiesc trebuie sa aibă o casă
zicea
atunci parcă sărea inima așa în noi ca o capră pe gard
lua soarele în coarne îl spărgea de prispă
cum spărgeau țiganii pepenii
mâncam și unii și alții de la ăi mici la ăi mari
ca și acum
la fel ne intră zilele în carne
ne umplem ca sacii de
făină
din unii mai iese o pâine caldă
măi nenea
și se împart lumii, lumea se bucură și învârte pământul mai departe
sub tălpi

iar pământul învârte cerul și el înșurubează stelele
și întărește podelele Domnului măi nenea
să nu cadă să scufunde toate
de încă sunt
așa că nu te gândi că mergem degeaba
sau că încurcăm drumurile
pe oriunde ai lua-o e o dâră de iarbă
și tot acasă ajungem