Este o zi perfectă de tremurat de frică
Ne-nghesuim în ea, ca veșnici trecători
Și ceru-i o oglindă ivită dintre nori
Pe care se reflectă sclipirea noastră mică

Surprins de dimineață, singur și depresiv
Un liliac surprins prea sus și prea departe
Ce mișcă fără spor aripile crăpate
De prea multe iluzii fără vreun incentiv.

Lumina mă hrănește, o fi fotosinteză
Sau doar o tachinare pe pleoapele de orb...
Cu fiece secundă mă umplu și o sorb
Până devine oră, ce trece cu viteză

Si undeva în zare, la capătul de timp
Fărămițat de zi ca printr-o stropitoare
Mă curg în noaptea ce crește-ocrotitoare
Să o ascundă –n umbră, pe umbra care sunt.