nu ți-am mai scris demult
dar uite s-a aprins toamna în felinare
și-n ochii mei

te-am visat
erai un copac cu brațele întinse
și-atunci m-am întins și eu pe cât de goală
tot atât de plină
și ce teamă îmi era de vânt și ce rușine de lumina lunii

mi-e toamnă ca o eșarfă pe umerii goi
și fericit îmi e cuvântul când își împarte
cu tine tăcerea ceasului de seară
mierea picurată-n ceai
plus zâmbetul ăla mușcat. îl mai știi?

încă ne jertfim depărtării
ca doi copaci cu brațele întinse
care împart același cer
aplecându-se unul spre altul
simți toamna noastră?

eu o simt în sevă
și știu că ai să vii să-mi săruți ochii
ochii... cu care te aștept