Din mocirla din spate creste-o zi nouă,
Din ferestre bat iar felinarele,
Și nu mai știu de ninge sau plouă,
E vis sau aievea și soarele.

Din nou telefonul tace oprit,
Și stropii de ploaie se preling și se lasă
Pea pereților cărămizi arse, și ars
E focul din inima noastră.

Și grele zăvoare casa ți-o-nchid,
Iar somnul ți-e greu de tăcere,
Gânduri funeste in cap se aprind,
Te pierzi in eterna cădere.

Un pic doar, și vine și ea.
Ești gata? va spune, Plecăm!
Hai leapădă mantia grea,
Și trupul, ușor sa zburam.

Vai! trupul n-a terminat de iubit,
Vai! trupul mai vrea sa mai cânte.
Pământul așteaptă grabit,
Așteaptă din nou să se-ntâmple.

Cad frunze fluturând de adio,
Ruginii, vestejite petale.
E toamnă în tot universul,
E toamnă în visele tale.