reproșurile mi se sparg de piept
asemenea celor două scânduri
pironite în formă de cruce
la trecerea peste calea ferată
când scârțâie pentru ultima oară
ce-a mai rămas
din așa zisa iubire a șarpelui
pentru măr


paralele sunt acum drumurile noastre
și lacrimile-mi croșetează un fular
să-mi pot ascunde
ochii
iar degetele fac o altă cruce
din sufletul rămas
de piatră

Doamne încolțește-mă în bobul de strugure
de la fereastra deschisă
înspre nicăieri sau poate
înspre o altă viață verde
aduceri aminte voi rămâne
peste vreme
un strop de vin
întro cană din pământ
cu apă.