Așa a fost și o să fie, cum e scris în carte!
Să te trezești de dimineață, ca s-ajungi departe!
Dar nici o carte n-o să știe, vreodată viitorul!
La depărtare-i mult de tine și rău te ajunge dorul!

Drumul meu, pe lângă tine, se duce în pământ!
Nici un cuvânt, tu nu mi-ai spus, chiar nici un cuvânt!
Eu când plec de lângă tine, îmi continui drumul!
Un cuvânt măcăr să-mi spui, un cuvânt doar unul!

Cu tine stau aici, mă simt așa de singur!
Încredere am în tine, dar nu sunt așa sigur!
Și singur nu voi fi, de m-ai iubi pe mine!
Dar sigur eu voi ști, să nu mă încred în tine!

În al meu suflet rătăcit, adun un pumn de stele!
Eu fericirea n-o pot ține, în brațele mele!
Când stele cad în palma mea, v-oi fi cel regăsit!
Doar în a tale brațe moi, mai pot fi fericit!

Când te-am văzut, eu prima dată, pe loc m-ai fermecat!
De orice grijă și durere, credeam că-s vindecat!
Fermecat am fost atunci, pentru prima dată!
Ce vindecare să-mi fi dat, tu mi-ai luat viața toată!

Nu-mi spune acum, nici un cuvânt, vreau liniște să fie!
Vreau cerul lipit de pământ, să încapă într-o cutie!
În liniște aud cuvinte, rostite încet, de tine!
Cutia, ce cuprinde cerul, de cine aparține?

Așa a fost și o să fie, cum deseori, se întâmplă!
Viața nostră de hârtie, nu-i chiar așa de simplă!
Și n-a mai fost, ce acum v-a fi, poate niciodată!
Doi oamnei mari ca de hârtie, hârtie desenată!