aș fi putut
să trăiesc ca o frunză normală
iarna să o iau așa cum vine
cu fulgi verzi încă de iarbă
pe ochiul din mine

m-aș fi uitat
pe ram târziu de cer
cum să leg păsările de mine
cu vânt aiurit de fulgi mari
topiți peste rime

m-aș fi-ndoit
fir de timp împletit cu uitare
pe abur cald adormit sub zăpezi
cu cercănele spălate
de fluturii verzi

aș fi-ascultat
acorduri coborâte în lacrimi
tăcute amar în gene din gând
alunec umbră de treceri
spre uimirea din când

aș fi putut

și-am cerut iernii voie
să mă-nclin
spre cuvânt

Ileana Popescu Bâldea