Frumusețe îmbălsămată,
Contrar ziselor din bătrâni
Te schimbi cu vremea, cu oamenii
În pofida gurilor clevetitoare

Exiști sfidătoare,
Prinsă pe o pânză, pe muri, veșnică,
Constantă universală,
Între degetele arătătoare ale lui Adam și Dumnezeu,
Între degetele arătătoare ale lui Platon și Aristotel...

Frumusețe până la paroxism
Nepărtinitoare te naști
În dialectică vitală
Inaugurată peste abisuri

O punte între două, unice, puncte cardinale:
Eu – grăiește – Tu
Pe sub care curge un pârâu
De note muzicale
În re minor.