Îți văd ochii osteniți de noapte –
te-agăți cu ei de dorul meu...

Cu restul din aer,
am trecut pe la casa de lângă vis;
bătea vântul cu lacrimi
din flori de umbre, pe alei;
ceasul din nori era oprit -
ca lumina din mine;
aproape de cer am văzut întunericul alb -
răsucit pe la colțuri de-un abur suav de tristeți.
Lângă irișii verzi
mă strângea amintirea uitată...

Mă fixezi
cu cearcăne de întrebări;
plâng( neștiut)
copacul din dreptul ferestrei tale de copil;
astăzi am lipit tâmplele de el -
a tresărit de urme...
Noapte bună, iubito!
E-atâta praf de stele
în ochii tăi osteniți!...

Ileana Popescu Bâldea