La orizontul nopții mele noi zori se nasc și se revarsă
Aerul proaspăt și fecund învăluie precum o briză
Stelele pâlpâie mai slab și luna pare tot mai ștearsă
Neon celest ce dimineața îl scoate Dumnezeu din priză.

Înfășurat în perimetrul cu care zarea mă-nconjoară
În zbuciumul fără ragaz a zilelor de insomnie
Nu știu dacă trăiesc în zi, sau dacă e perpetuu seară
Și zumzetul din capul meu este scandal, sau armonie.

Așa că pot doar să atârn la geamul cu lumina stinsă
Insomniac fără speranță într-un oraș impersonal
În care singura lumină este țigara mea aprinsă
Cu care desenez în noapte un mic apel subliminal.