Nu e nicio veste c-ar sosi uitarea,
zilele îmbracă restul unui vis,
simțuri viscerale, ochii de ibis
amăgesc întinderi și apoi chemarea
cerului din mine, cercului închis
în orizontala urmă a splendorii,
jocul fin de raze, arșița prinsorii,
tot deșertu-n care astăzi m-ai rescris.

Respirată-n liniști, fără niciun chip,
mi-e-ncrustată-n riduri toată neputința,
curbele lichide,-n care mă-nfirip.

Arselor Sahare, când nu pot să țip,
le rămâne scrumul, zborul și dorința,
adâncite-n piepturi - albe, de nisip.