iubește mama florile gheții,
ale dimineții irizări nestemate.
le caută întruna
în tot ce se poate
atinge cu mâna, cu privirea, cu gândul
plăpândul,
acum mereu mai subțire.
din nou e bolnavă, plutește pe-o navă
a deznădejdii.

și florile gheții
acum de nu are,
le meșterește, cu o suflare.

avem termopane,
adio visare, printre flori înghețate.

dar nu, nu se poate...
a reușit și-a plămădit
dintr-o suflare
un câmp de flori,
flori de gheață!

da, pe balcon,
nu sunt termopane.
acolo se joacă, pictează mereu
cu o suflare plăpândă.

flori de gheață, îngheață
gândul de-apoi.