Sătul de trai hain, ca cel de câine
Adun străine taine-n inimi. Carne,
Voința sufletului s-o răstoarne,
Dar unde e speranța cea de mâine?!

E în mormânt, lipsită de lucarne
În viața-nzăpezită ce la sân-ie.
Golind, de-avem, de conținut o pâine
Lăsăm să plouă pașii noștri-n marne.

Nu- singur asuprit. E-o-ntreagă tagmă
Ce zilnic adâncește către Sus.
Nu căutăm credința în sintagmă

Dar în simțirea noastră stă Iisus.
Sunt care fac în jurul lor doar larmă,
Ne facem că n-avem nimic de spus.