Plesnesc de sevă mugurii iubirii
În primăvara asta regăsită,
Când toate ard aprinse de ispită
Sub verdele promis restituirii

Neînțelese-aleanuri mă-mpresoară,
Dar, toate curg domol spre-o împăcare
Cum domolite fluvii curg spre mare,
Spre inimă, cum gândul, bunăoară.

Și dincolo de freamăt, de tumultul
Răscolitor al verdelui zănatic,
Mă-mbie cald un glas primăvăratic
Iubirii tale să-i primesc preamultul.

O dragoste mai dulce decât mierea,
Decât lumina însăși mai înaltă
Învăluie Cuvântul și-l exaltă
Spre limpezimea tainei lui – tăcerea.