Ne plimbăm ca doi îndrăgostiti în cercuri, prin coridoarele banale și-ncâlcite
dar ea îmi spune că nu'n-cerc ne-amețim, ci-n briza cea de munte se mângâie o ceafă
eu am amețit de cercuri, cercuri pe coridoare prafuite și mereu anoste
ea ciripit aude, frunze pică, vulpi roșcate răsărite țopăie în dansul ei, iar eu ma-nvârt în coridoare negre, gri întortochiate
țip de unde n-am ecou și cer un ochi de-al ei să-mi dea să văd păduri verzui și ape sure
ea are alți ochi și când în gura-mi țipătoare-l pun, apuc să gust din jar de munte
e-adevărat mă-nvârt în coridoare întotochiate, cercuri cercuri
și ea câmpiile bate
ia-ți ochiul înapoi, e-amar de dulce
mă lasă să-amețesc în tunele încâlcite!