și restul e tăcere
spuneau
râzând zgomotos
sau
poate
e numai durere
cu chip diafan
arătos

priveam de departe
alaiul ingrat
venit de niciunde
peste tot revărsat,
iubitor de nimicuri
și de timp spulberat

visam despre lume
adăugându-mă zilei
cu praful din mine
veșnic inconsecvent
și mereu neatent
la detalii stelare
și la semnul
infam
de-ntrebare

ca o simplă
și umilă părere
încă mai
visez despre lume
tot sperând
s-o cunosc
înainte
de
marea
tăcere
care parcă
ar vrea
să ne strige
pe nume