noroiul acesta va trece și el
ne vom? recunoaște picioarele –
drumul le-a găurit tălpile
nici un cizmar nu pingelește întoarcerea

părinții mă vor întreba iar: - ce? vrei
moșul să îți aducă
le voi răspunde fără a cădea pe gânduri: scrisori
prietenii îmi sunt mai dragi decât jucăriile

ne vom căuta prin buzunare zâmbind
cu tristețea lui cummings: - n-avem ce bea dar asta
e bine

împreună suntem mai plini decât o cârciumă
permitem oricărei străine guri să ne cinstească
fără teamă de muțenie
pentru că aceste cuvinte le-am găsit pe jos
și nu ne-a fost silă să le ridicăm și să le ducem la gură
să suflăm peste ele ca-n frunză

prieteni prieteni
cum ne mai joacă moartea în ochi
jocul în care nimeni nu găsește pe nimeni
când ești sincer anotimp nu există doar nopțile
sunt lungite de alb
abia dacă
ajunșii hrănesc trecătorii și câinii cu pâine și-și bat
copiii când fură din ascunzișuri bomboane

nu se aude decât pendula
pendulează-ntre noi
în loc să ne punem pe ea cu ciocanele
așteptăm curioși să vedem
în dreptul cui se va opri întâia oară

prieteni prieteni
cum ne amestecă definitiv crivățul dar părinții
ne protejează ne mint ne ascund
că însuși cârciumarul a murit iar asta e bine
desfrâul nostru-ntreg a fost pomană
vom înțelege aceasta chiar astăzi
când vom încerca să ne trezim
dar nu vom găsi dimineața

pur și simplu vom privi cerul ca pe o barieră întredeschisă
neînțelegând dacă să trecem sau nu