Cel mai greu îmi este să suport clipele ce îmi umblă pe sub unghii.
Când scapă careva, îmi pare că de acolo ies gândacii timpului
Spre a pleca spre niciunde.

Tocmai atunci îmi vine să strivesc acele umbre care se plimbă
Prin spațiul bidimensional al ochiului ce îmi privește
Pata care se prelinge în pește.

Abia atunci mă întreb, ca soldatul aflat în tranșee, dacă să trag
În ne-ființele lumii este firesc și, dacă printre umbre
Ce muri-vor trebuie să viețuiesc?!...