Toamna-si maninca din mana mea frunza:prieteni sintem.
Din nuci cojim timpul si-l invatam sa se duca:
timpul se-ntoarce in coaja.

In oglinda-i duminica,
se doarme in vis,
gura graieste-adevar.

Ochiu-mi coboara spre sexul iubitei:
noi ne privim
ne spunem ceva-ntunecat,
ca mac si memorie noi ne iubim,
ca vinul in scoica dormim,
ca marea in raza de singe a lunei.

Stam imbratisati la fereastra,din strada la noi ei se uita:
e timpul acum sa se stie!
E timpul ca piatra sa vrea a-nflori,
sa bata nelinistea-n inima.
E timpul ca timpul sa vina.

E timpul.