Într-o zi, citindu-l pe Stănescu,
Mi-am imaginat că...
...dacă l-aș prinde imaginar sau virtual
și i-aș săruta talpa piciorului său, de poet mare,
Poate va schiopăta puțin după aceea,
de teamă să nu-mi strivească sărutul.

Atunci de bună voie Nichita -
mi-ar oferi Cartea sa - a necuvintelor,
iar o femeie, mi-ar oferi “pantofiorul” ei.

Eu cartea voi deschide-o și voi citit-o,
iar "pantofiorul" ei, de-l voi încerca -
mă va srânge și-mi va produce o plăcere.

Atunci Poetul s-ar bucura, și-ar zice prietenește:
- Să știi măi frate că “pantofiorul” ei -
cu cât mai mult te strgânge,
cu atât este mai bine
și pentru tine și pentru ea.

Și te-am crezut
și nu mi-am făcut grijă
că-ai să te temi -
să nu-mi strivești sărutul -
Pentru că nu ești dumneata la prima sărutare...