Peste orgoliul așternut
Trecea adesea-n grabă,
Și nimeni, niciun cunoscut
Nu s-a oprit să-ntrebe.

Când pasul ei străbate mut
Urma de pe alee,
În jur natura a tăcut
Și luna în scânteie.

În locul unde povesteam
De teorii rebele,
Și-n ochii lumii ne-ascundeam
Cerneala din mărgele,

Azi ideea-i turbulentă—
Când secunda nu mai cântă
Și seara-i mult prea carentă
În penița coerentă,

Te-absoarbe monotonia,
Suvenir dispersat în vânt;
Să-mi întregesc accepția
Renunț la țelul ei absurd.