Rugă

O, Doamne, și daca totuși exiști
Și toate-n care-am crezut pân-acum
Sunt doar himere, iluzii și fum,
Nu munți, nici ape îți cer ca să miști,
Un singur lucru-i de-ajuns, mi-e destul:
Dă-mi puterea să uit pentru o zi
Clipa și veacul și chinul de-a ști,
Fă să fiu EU, pământul și vântul
Și nimeni încă tulbure-mi gândul.
Zori și crepusculi, toate adaste
În de-nceput adânca prapaste
Până și lor veni-le-va rândul
Și mai fă ca-n genunea primară
Să fie și EA, pierdutul Eden
Întregeasca-se-apoi ca să bem
Adeșteptării cupă amară
Și indărăt, în prezentul infern,
Aruncă-ne iar, umili să-mplinim
Eterna osândă: veșnic să fim
Himere și fum și zbucium intern,
Un ciudat amalgam de durere,
Ignoranță și teamă de stele,
Slabe făpturi din lut de ulcele,
Întreg din jumătăți efemere.

Damian, octombrie 1998