în locul acesta în care rănile
zvâcnesc atât de des
mă vindec
singurul punct de sprijin
nu provine
din bătăile pieptului meu
mugește în aer ca puterea vântului
întețind focul pe cerul amiezii
la hotarul acestui zbucium
schimbarea se-arată pe aceeași parte
unde cuvintele scriu despre noi
se miră ochii
mâinile se-ndoaie
când
graiul se-mpreună cu vântul
în rugăciunea vieții

departe de linia cea înaltă
stâlpii luminii
aprind felinarele
din colțul umbrei noastre
aici întotdeauna așezăm în genunchi
o clipă din regret
oricât de târziu ne începem amintirea
cu... a fost odată

18 aprilie 2012