Un cuc bătrân dar discret,
Și-a depus ou-n secret,
Într-un cuibușor dosit,
N-a știut că-i părăsit.

Trece-o mierliță în zbor,
Și-l vede pe oușor,
Repede l-a adoptat,
Căci al ei a fost furat.

Tot plecând din când în când,
Trecu o cioară plângând.
Coțofana hoțomană,
Îi răpi dreptul de mamă.

Dar zări oul răcit,
Și se puse pe clocit,
Liniștită, răbdătoare,
Pân' la asfințit de soare!

Apoi zbură după hrană,
Mierlița veni în grabă,
Clocindu-l și protejându-l,
Uite-așa făceau cu rândul!

Din ou, puiul când ieși,
Micuțul se pomeni,
Că-i hrănit de două mame,
Și e tare mândru, Doamne!

El la toți s-a lăudat:
-Știți că am fost adoptat,
De măicuțe grijulii,
Care nu aveau copii?

Mamele când îl hrăneau,
Tot timpul se ciondăneau,
Se gândeau de-o săptămână:
"Care-i mama cea mai bună?"

-Rupe-i gândăcelu-n două,
Și nu vezi că-i plin de rouă?
Stai, să nu îl dai așa,
Poate se va înneca!

-Mierlițo, dar tu i-ai dat
O viespe cu tot cu ac.
Așa îl iubești pe el,
Dându-i "ac" la mititel?

Pân' la urmă se-mpăcau,
Și cu dragoste-l creșteau.
Iar el spunea și la stele:
-Dragi îmi sunt mamele mele!