M-a sunat Maricica de la Bârlad;
Că e singură, că-i e urât,
C-ar fi dispusă să reluăm serile literare,
Lecturile poetice de sâmbătă după cină.
Chiar mi-a propus să le repetăm și joi!
Nu, Maricica nu citește; scrie.
Compune în vers alb, fără ritm, fără rimă.
Odată, ehe, de-atunci e vreme lungă,
Mă alinta jurându-mi că nu cunoaște ceva mai plăcut
Decât vocea mea profundă recitându-i singura poezie.
Atunci era doar un pretext să ne petrecem câteva ore sâmbătă seara scufundați în literatură.
Dar acum?
Aceeași poezie în vers alb, fără ritm, fără rimă?