mi-a vorbit un bătrân
alb, cum este astăzi zăpada, de trei zile, prin curți
își ținea capul aplecat
avea un chip de lumânare aprinsă

ne despărțeau câțiva centimetri
atât de încet vorbea
c-aș fi putut să-mi pun urechea peste buzele lui
să primesc cuvintele direct din inimă

parcă trecea printre plante un firicel de apă
așa vorbea
pentru a-l înțelege
trăiam până la rădăcină acel neastâmpăr
de multe ori îi luam grijuliu pletele în palme
îi spuneam pe nume

am vrut să plec și deodată totul a devenit alb
și m-am întors
am făcut asta de câteva ori

aș fi dat propria mea pâlpâire
doar să înțeleg ce încearcă să-mi spună bătrânul

se auzea doar un susur de apă.