intri în turn cu mâinile goale
nici o tresărire
sau măcar o undă a unei aripi care să propage
de ochii aceia mari verzi
trebuie să te acoperi

atât de adevărat părea totul
îți spuneai că lipsa de acasă poate construi câteva orașe
fără nume
o apă înghețată pe care umbli cu teamă că ar putea crăpa fără voia ta


e timpul să arunci din lucrurile care nu ți-au aparținut niciodată
sau poate această neapartenență te-a adus aici
în locul unde marea se lasă bântuită de vânt
instantaneu pe țărm
un băț de chibrit scăpărat
și apoi lumina

te acoperi să nu se vadă verdele acela fosforescent care te-ar putea locui măcar câteva ierni

ai putea pleca acasă