Sub ochii tăi, arzând domol, aseară m-am topit ca ceara
Privirea ta m-a amorțit, dulce săgeată cu curara,
Trăiesc un basm care emerge, în care suntem eu și tine
Mi-e frică doar să nu constat că-n noapte-s ore prea puține.

Când îmi vorbești, timpul dispare, în jur detaliile pier,
Lumina cade doar pe tine, eu pot doar să privesc și sper
Că nu e totul plăsmuire, că tu exiști, nu doar în noapte
Ca vis ce nu a existat, decât o clipă, între pleoape

În lumea mea, fără de umbre, mi-ai apărut ca o lumină
Misterioasă eclatare, plecând din inima-ți prea plină
M-ai înghițit, cu tot cu suflet, într-un gigant pseudopod
Ne-am prins în găurile nopții, ca niște alge în năvod.