Iubesc, nori de plumb ce se sparg
În cioburi când mă îndrăgostesc,
Jelesc pe omul ce-mi este drag
Dar pe care, sorry, nu-l iubesc.

Vorbesc cu multă vervă, dar lent-
Învăț pe de rost arta iubirii,
Doresc să am un pic de talent
Pentru a oferi omenirii:

Binecuvântata mănăstire din catifea
Ce licărește-n pieticul de suflet;
Două linguri de sare în cafea
Pentru a vă îndulci complet-

Și doi ochii mari de popândău uimit
Cu haina lavabilă ce țipă: Scutește-mă
De iubirea ce enervant m-a înebunit,
Dar o vreau și strig profund: Iubește-mă!