dintre buzele vinete
îi țâșni dintr-o dată soarele
precum clovnului bila albă de ping pong
n-a mai fost curând decât întunericul acela
agățându-se de mine cu crengi prelungi de umbră
se făcea că mă rostogoleam odată cu piatra
iar asta nu cădea deloc în nefirea lucrurilor