a mai căzut un copac
din pădurea mea

de câte ori simt că sunt puternică
Dumnezeu mai doboară unul
și-ncă unul
și-ncă unul
până când securea lui îmi spintecă pântecul

ultimul
duminică îmi era
lumină din lumină
în hățiș întunecat de singurătate
un altar de bucurie
ramurile-i vibrau în ,,hohot de frunze''
străluceau în hala de umbre
din adâncul tăcerii mele

pădurea din mine refuză să plângă
rămâne împietrită
defrișată până-n centrul pământului ei

am să dau foc tuturor copacilor
să nu mai crească în mine
iubirea
și nici durerea
pentru că amândouă au aceeași rădăcină
spre suflet