Lumea asta, de la un timp,
Mi se pare tare neîncăpătoare.
Oamenii nu mai au loc,
Și se face economie până și la aer.
Sentimentele devin, pe zi ce trece,
Un lux ce e și blestem,
Și comoară.
Lumea e mult mai neagră,
Dar asta probabil din cauza
Negurei ce zboară prin puținul aer rămas
De la fabricile cât mai des întâlnite.
Nimeni nu mai cunoaște pe nimeni,
Iar de cunoscut pe sine însuși
Nici nu se mai pune problema.
Moartea a ajuns pe tarabe,
Iar viața începe să devină din ce în ce
Mai inaccesibilă celor ce vor să se nască.
De ajutor nici nu e de adus vorba,
Căci cine ne poate ajuta
Dacă nu încercam să o facem singuri?