Nu te-am întrebat niciodată
De ce ai plecat.
Grăbit fiind, nici n-ai întors capul, să vezi
Uimirea născută în ochii mei morți.
Erai miez de viață ce pleacă-n depărtări,
Rupt cu încăpățânare de mine și de tot.
Urlau lupii, în foamea lor nebună, -
Galopai flămând să te alături lor.
În stepa mea, e-o liniște de groază,
La margine-auzeam odată haita cântând.
Picură soarele peste ciulini adormiți,
Uitată-i lumea în pacea din mlaștini.