Bețivul

Sunt obosit… îmi spuse, sunt obosit…

bețivul îmi spuse mie, sunt obosit, sunt obosit…

în fața porții cea expusă de demult

eu îmi spun mie însumi și găurii din aripa vulturului: sunt obosit

cerul se strivește întins, pe o coloană făr’ de sarcini

cu riga cea expusa’n poarta de mult,

de demult,

de chiar prea mult,

cu uși ce nu se mai deschid, se doar privesc

coloane ce nu mai sprijină ci doar se sprijină pe cer

și fluturii de fum ce tot ridică cetățile de-odinioară

iar eu îmi spun bețivului ce-mi zice mie: sunt obosit, sunt obosit…