N-am ce să analizez,
Nici măcar nu disting
Dacă visez sau mă uit în gol...
În pupila nopții.
Tot ce aud
Este ecoul cuvintelor
Pe care le rostesc
Într-un gând gol,
Parcă ar fi zgomotul
Unei mori de vânt
Pe un câmp singuratic,
Unde ploaia nu se aude,
Picăturile ei
Par a fi rămășițele
Unei supernove.
Oricât de atent aș fi,
Nu știu când adorm,
Altfel spus
Mă trezesc în vis.
Până atunci îmi repet
Toate regretele,
Toate mulțumirile,
Întrerupt din când în când
De câte un arc de pat trosnind.
Mă întorc pe cealaltă parte,
Caut cel mai rece loc
De sub pernă.
Acum lucrurile sunt certe:
Intelectualul neînteles,
Singurătatea frumuseții,
Perversiunea asfaltului.
Subiectele
Mai mari decât oceanul,
Nu le poți vărsa într-un pahar.
În sfârșit, pot dormi
În brațe
Pe care nu le simt.