O mamă turturea, cu-n suflet cum altu' nu-i,
Își alina odorul, murind de dragul lui,
Hrănindu-l grijulie, când ciocu-și deschidea,
Și-l ciugulea prin puf, un fel de-al mângâia.
*
Ar fi oprit mămica, și timpul doar să fie,
Puiuțu-n cuib, copil, o-ntreagă veșnicie!
Să-l fi hrănit o viață cu ciocul ei de mamă,
Doar să-l audă zilnic, cum ciripind, o cheamă.
*
O, ce mult îl iubea, era comoara sa,
Îl cuprindea duios și parcă-l legăna,
Cum face orice mamă cu mititelul său,
Și-i tare încântată, îl vede ca pe-un Zeu!
*
Frumos îi mai cânta, așa melodios!
El o privea în ochi și-o admira. Sfios,
Dorea și el să cânte, așa, ca mama lui,
S-o bucure cumva, chiar de era un pui!
*
Dar ieri venind la cuib, cu gușulița plină,
Zări înspăimântată, un pui lângă tulpină.
S-a-nfiorat și zborul l-a frânt înfrigurată,
Și a plonjat spre el, căzând ca secerată!
*
Era puiuțul ei, lumina, suflu, viața,
Ce-o aștepta cu drag, și ziua, dimineața...
Perluța sa din puf, cu ochii de mărgea,
Cui să-i mai dea gângănii? Doar pentru el trudea!
*
Pică îngenunchiată, zdrobită de durere,
Și Domnului, c-o rugă, ea, ajutoru-i cere,
Să facă o minune, să-i dea puiu-napoi,
Că nu va rezista, va pieri prin zăvoi.
*
Înfrântă, tulburată, începu să-l hrănească
Cu gâzele aduse; să plângă, să-i vorbească,
Sperând că dulcea hrană, îl va înzdrăveni,
Și vioi puișorul, din nou îi va zâmbi!
*
A fost doar o dorință, un licăr de speranță,
Puiuțu-i nemișcat. Ea ciugulind verdeață,
L-a învelit cu grijă pân' nu s-a mai văzut,
Și a rămas acolo, zăcând, unde-a căzut!
*
Fără copilul său, sufletul mamei moare,
Să aibă mii de vieți, de-ar fi nemuritoare,
Va pribegi o viață, o umbră călătoare,
Căci fără odoraș, nimica nu mai are!
*
Cu inima a plâns. Ar fi strigat durerea,
S-audă lumea-ntreagă, da-i sleise puterea.
Și-n zori, lângă tulpină, mămica-naripată,
Își ținea puiu-n brațe, se stinse împăcată!
********************

Dar iata, deodată, din verdele văzduh,
Se-apropie de ea un pui ca un sfant duh,
E puiul ei cel drag, odorul mult dorit,
Și se trezi pe dată din somnul chinuit.

Îți mulțumesc, o, Doamne, că nu-i adevărat!
Că e doar visul meu, cel ce m-a-ndurerat,
Și spre văzduh zburară, cu fiul lângă ea,
Ea, mama lui cea dragă, din ochi îl mângâia...