Până nu demult,
am trăit în așteptarea
Marelui Cutremur,
punându-mi mâinile pe fisuri
ca să vindec –
prin credință –
schizofrenia materiei.

Cu timpul, însă,
am început să mă mulțumesc
cu ceea ce mi se oferă ;
cutremurele mici își au și ele, rostul lor:
printre fisurile tot mai largi
ale zidului,
am început să văd
cerul.



("Și totuși, rodim" -2007)