În încercarea de-a surprinde vrerea
Acelui foc lăuntric ce mă arde,
Lovesc vopseaua folosind petarde
De magmă-ntrepătrunsă cu plăcerea.

Ating culoarea cu-n penel, în fugă,
Să nu mă prindă liniștea când doare,
Pentru că-n fugă setea de culoare
Vorbește straniu și nu știu ce-ndrugă.

Îmi cer iertare timpului că poartă
Sensul adânc al gesturilor pure,
Căzând pe pânză parcă o secure
Foarte subțire, care nu mă iartă.

Voi înălța privirea să știu bine
Că mă găsiți, chiar dacă împotrivă
Speranța îmi va fi, deopotrivă,
Otrava, sau speranțele puține.

Florina Ladislau