e ca în visul acela vechi
dintr-o noapte ai cărei pereți
ninși cu aripi de înger
acopereau ultimul ochi de umbră

legam amintirile
într-o bocceluță numită
tăcerea cuvintelor
trecându-le prin sită cu cicatrici cu tot
spălându-mă apoi pe mâini

în cele din urmă
descoperind amprente
lipite pe seiful tăcerii
tot mai mult auzeam voci
rugând îngerii să pună mai mult suflet
pe legământ
oprindu-i cuvintele
sub bătrâne pleoape de vis


19 august 2012