Nu-mi pretinde ce nimeni n-a pretins,
să locuiesc într-un munte de sare
la care vin caprele negre și cerbii.
vin și femei să culeagă afine
cu ochii îmbrăcați în tandrețe.
Plouă prin așteptări cu neliniști,
arborii se perindă pe văi alunecând,
cu păsări care-și ciripesc destinul,
pâraie coboară cu noaptea-n spinare
pe poteci șerpuind spre marginea lumii.


E nefiresc cum se pun cuvintele
pe buzele lor să-și șoptească iubirea,
cea prin care lacul își cheamă nuferii serii,
la crepusculul cu femei odihnind pe mal
într-un tablou nepictat încă,
ori aflat într-un anticariat
în care niciuna n-a intrat vreodată.
Sunt vânzătoarele de afine pe margini de drum,
de dragul lor cumpărați!