Nu v-a fost greu
și nu v-a fost rușine
Să măcinați
cuvântul meu stâncos
Și-ați hohotit
cu gurile străine
Când îmi plângeam
durerea pân’ la os

Și azi îmi apăreți
din când în când
Ca un coșmar,
și mă apucă mila
Nu pentru că
v-am cunoscut urlând
Ci pentru că
nu știți ce e lumina

Și dacă-ar fi
pe voia mea să fie
Ca să mă nasc din nou,
așa râvnesc
Să plâng
într-o aceeași Românie
Și tot pe voi, aceștia,
să iubesc