pe atunci nu înțelegeam de ce
spre heleșteu era cale
de-o viață
nici că se putea mai mândru tata
avea patru-cinci undițe și o traistă
numai bună de vreo câteva kile de
roșioară
eu culegeam imagini
le presăram să știu drumeagul
înapoi rătăcitor
devenea arhaic printr-o pădure
de salcâmi unduiam tot felul de
gânduri
fluiera și tata așa
ademenitor
disecam râme într-o cutie
neagră
în timp clipocea o neliniște
curând tata se lăsa păgubaș
eu îi arătam poteca din
fragmente de copilărie îi
izbutea o tristețe molcomă
umărul meu nu-i ajungea
la umăr eram
prea mică
să fi înțeles că
fericirea e un fir de meșină
terminat în cârlige

(24 sept.2012)