În seara asta luna doarme cu multă lene;
La fel ca o frumoasă pe numeroase perne,
Care-ntr-un fel distrat şi-uşoară dezmierdare
Învață a schimba a sînilor paloare.

Pe fețe satinate în moale avalanşă
Murind, se-abandonează în lungile leşinuri;
Şi-şi plimbă ochii negri pe viziunea-n faşă,
Ce urcă în azur ca păsările-n triluri.

Şi cînd pe-acest pămînt, în lenea-i languroasă,
Lasă să se prelingă o lacrimă duioasă,
Un credincios poet, al somnului duşman,

Prinde în mîna stîngă plînsul acesta pal,
Cu lucii irizate ca-n resturi de opal.
La adăpost îl pune de-al soarelui noian.