Dormind pe crengi ușoare de răchită
Visez în muguri să tresar deodată,
Cu miezul verde, poate resemnată
Că ies din vis adeseori uimită.

Lumina mă străbate și se frânge
De parcă trece prin izvorul vieții,
Cum trece bruma răscolind poeții,
Îngândurată uneori, în sânge.

Poate săgeata unui gând să-mi fie
Speranța că renasc fără-ncetare
Și că e bună-această căutare
Într-un cuvânt, o soartă, o vecie.

Florina Ladislau