Birdie e tristă,
eu schițez brațe cu degete lipsă
-ce păcat că mângâierea nu-mi aparține!
În fond nu-s Venus, să-mi ridici statui!

În atelier e liniște.
Nici mătase din glasul ei nu se mai aude.
Dorm în pânze melcii,
tăcută rouă ne umezește ochii
și accidente grafice se distrează pe suport
tango de închipuire -
falsă prezență...
Birdie e tristă.

Voiam să fie frig, dar
nu de zăpadă e nevoie
albul se găsește în ochiul meu
și-n aripa de cocor însingurat...
cât rece să cuprind într-un anotimp vânăt
dacă nu m-ai lăsat să citesc amurgul?

Apun.
Și Birdie e singură.