Îmi doream o țară care să viseze,
Oameni care știu să iubească fără să trișeze,
Pace-n suflete fără a fi umbrite
De străini cu inimile strâmte.

Îmi doream să nu existe ură,
Nici supărarea care ne e expusă pe figură
Și lacrimile toate să dispară,
Doar în concediu românii să mai plece afară.

Îmi doream să am mai multe texte scrise,
Să îmi expun pe foaie gândurile aprinse,
Dar timpul parcă-mi este un dușman,
Aș fi vrut să fiu deja un veteran.

Aș fi vrut să fii aici cu mine,
Dar fată ești departe, să plâng mie îmi vine,
Dar ție nu îți pasă, de toate ai uitat,
Îmi pare rău că ai plecat cu capul aplecat.

Îmi doream să mă impun mai mult,
Am crezut în lume și-n vorbe aruncate-n vânt,
Trebuia să îmi urmez mai mult destinul,
Acum mi-a mai rămas să-mi beau din cană vinul.

Aș vrea să-l beau chiar dacă este doar un strop,
Promit că de mâine o să beau sirop,
Sunt un om simplu, fără prea mult noroc
Și viața până acum mi-a fost un simplu joc.

Îmi doream să am aproape oamenii cei dragi,
Să nu fiu înconjurat de ipocriți cu zâmbetele largi,
Bunicul meu să fie lângă mine,
Dar mă gândesc că e cu Dumnezeu și îi e bine.

Îmi doream să mai rămână lângă mine,
Când am o supărare să vină să m-aline,
Aș fi vrut să-i scriu când el încă trăia,
Dar sunt convins că-mi va citi textul și îl va mângâia.