Când tata mi-a(r fi) cumpărat primul acordeon,
(n-am avut niciodată acordeon...)
era o zi nocturnă de-a dreptul,
cu toate stângăciile inerente
unei vizite la domiciliu
a organului de partid și de stat
împreună cu un adevărat tratat
de oftalmologia groazei,
într-o antecameră su(mb)ră
ca textul sfătuindu-mă
să-mi aduc pijamaua, pasta și periuța de dinți...
Expeditor: IJM Maramureș,
Destinatar: RC, Maramureș.
Nimeni nu privea pe nimeni,
nimeni nu vorbea cu nimeni,
fiecare agățându-se de punga de nailon
a fiecărui Român chemat la anchetă
de un alt român,
într-o limbă Română-n care
toate florile erau albe-dalbe
ca saliva silicoasă a minerilor
uitată-n bălți mărunte pe sub scaunele autobuzelor
ducând pe penultimul drum
eroii flămânzi ai orfanilor de-acasă...

Tata era mecanic, pensionar deja,
cu-n picior tăiat iar celălalt în groapă,
mama coafeză, ne-pensionară deja,
cu inima tăiată de Domnu' Doctor
care i-a zis să facă groapa piciorului
tatei mai mare, să-ncapă și propitaru'
că mai are doar câteva luni de trăit,
(cam 300 de-atunci and counting...).
Bunicul mort (no comment),
bunica vie,
moartă din ziua-n care nici eu,
nici frate-miu n-am mai vrut să-i spunem
povești de noapte bună,
nici să-i limpezim puținul păr,
cu oțet că strălucește;
moartă apoi de tot,
otrăvită de rozarul surdo-mut...

Când eram copilul care nu crescuse
încă pe măsura mărimii garoafei roșii
pe care tovarășul subofițer
mi-a ordonat să-l las să mi-o bage-n
lenjeria de corp,
momo, adică buni, îmi tot arăta o icoană
cu mine, zicea ea, și Julișca (?)
trecând ținându-ne de mână
peste o punte șubredă-n spate cu o îngeră,
ce ne păzea nătângă pașii fragezi
peste apa-nvolburată care lega stânga icoanei de dreapta...

Am crescut crezând că tu erai îngera,
momo, sau poate puntea...

Azi nu mai cresc, și nici nu mai cred.
Bănuiesc doar că erai
gelozia care șubrezește punțile spre viață,
ale fiecărei fidele-ți cópii...