Văd, aud, cu mult prea des,
Oameni ce nu trăiesc deloc,
Care o cușcă și-au ales
Și stau în ea chiar de ia foc.

Degeaba știți, băi, să citiți,
Printre rânduri sau gânduri,
Dacă tot nimicul voi îl simțiți
Și stați bătuți în scânduri.

Decât să vă plângeți de toate
Și să dați cu pumnii în foi
Mai bine ați scăpa de lașitate
Și v-ați ocupa de-al vieții croi.

Boli cardiace vă pândesc viclene
Sedentari sufletește, bătrâni,
Ipohondri, speriați de clipa ce geme,
Travestiți în niște spâni.

O singura poruncă pe lume contează,
Să iubești sincer pe Dumnezeu,
Să-ți ții mintea clară și trează,
Și să faci ce simți mereu!