De vorbă iar cu nucul gol
Adăpostit acolo-n nori și-n ploaie
În vântul ce-l străbate fără-ocol
Și-n neagra înserărilor odaie

Bătrâne nuc din coastă de la noi
De ce ți-e gândul tot la pribegire
Când știm oh cât de bine amândoi
Că vara ne-a plecat pe-un drum subțire

Că frunza ne-a căzut sub brume reci
Ca o cămașă galbenă și-amară
Ne-a mai rămas tristețea udă deci
Și-un dor zălud ce pieptul ni-l omoară

Veni-vor și mai grelele ninsori
Și frigul mult troienele-nghețate
Bătrâne nuc de-o fi să te dobori
Cu cine voi muri eu mai departe.